Asigurari valori

Asa cum optam pentru politele de asigurari destinate acoperirii eventualelor daune privind bunurile de orice natura pe care le detinem, asa exista si optiunea de a opta pentru acoperirea unor potentiale riscuri in ceea ce priveste valorile pe care le detinem si pe care le utilizam in afacerea personala. Din acest motiv, asigurarea valorilor devine o optiune viabila ce nu trebuie neglijata.

Ce presupune asigurarea valorilor?

In primul rand trebuie mentionat ca acest tip de polita este destinata in special persoanelor juridice, incadrandu-se in categoria asigurarilor de protectie financiara. Prin asigurarea valorilor sunt vizate protectia bunurilor, in speta, bani (valuta sau lei), bancnote, monede, carduri, cecuri, hartii de valoare, metale pretioase si bijuterii. Din acest motiv, sunt vizati ca potentiali asigurati societatile de schimb valutar, punctele de vanzare a bijuteriilor si pietrelor sau a metalelor pretioase, precum si magazinele mari. In aceasi categorie a bunurilor asigurate pot fi cuprinse, in politele diverselor societati de asigurare, si alte obiecte precum timbre si colectii numismatice, timbrele fiscale si postale, recipisele postale si pentru bagaje, ceasurile de valoare etc..

Poate fi asigurat si un alt spectru de valori precum cecurile de trezorerie sau de calatorie, semnate sau nesemnate, biletele la ordin sau ordinele de plata, precum si scrisorile de garantie, taloanele de pensie, tichetele de masa, obligatiunile, chitantele de mana, certificatele de depozit sau actiunile. Astfel, ofertele companiilor de asigurari sunt foarte variate, singurul aspect care ramane la latitudinea asiguratilor fiind acela de a gasi polita care le respecta cel mai bine nevoile.

Conditii de obtinere a asigurarii de bunuri

Pentru a putea obtine asigurarea valorilor, trebuie mentionat ca, in general, majoritatea societatilor de asigurare pun o serie de conditii, printre care cea mai importanta este aceea ca obiectul asigurat sa se afle, pe perioada valabilitatii politei de asigurare, in spatii de depozitare special amenajate – fie in seifuri, casete de valori, tezaure sau bancomate. Unele polite acopera eventualele riscuri pe durata transportului valorilor - in mijloace specializate, proprii sau inchiriate, sau in timpul expunerii lor in interiorul spatiului destinat vanzarii, precum si in timpul manipularii acestora de catre angajati, pe durata programului de lucru. De asemenea, multe companii nu asigura protectia valorilor decat daca sunt indeplinite niste conditii minime de securitate, mai ales in cazul magazinelor de bijuterii, cum ar fi refuzul de a asigura aceste valori daca sunt expuse in vitrine stradale.

Riscuri acoperite

In general se cauta maximizarea ariei de acoperire a riscurilor pentru a include cat mai multe variante care pot veni in intampinarea cerintelor clientilor, de aceea exista posibilitatea ca pe langa riscurile „de baza”, stipulate in majoritatea politelor de acest gen, sa existe si anumite clauze speciale, in functie de necesitatile asiguratului. Totusi, grosso modo, riscurile acoperite de politele de asigurari valori acopera daunele provocate ca urmare a incendiilor, exploziilor, sau a pericolelor de cutremur, precum si furt, vandalism, terorism, etc.

Valoarea sumei asigurate

Valoarea sumei asigurate se stabileste in functie de o serie de factori, care includ, pe langa valoarea estimativa a bunurilor asigurate, si o serie de factori privind securitatea zonei, a cladirii sau a spatiului de depozitare a respectivelor valori.