Asigurari ieftine

Societatile de asigurari ieftine ofera reduceri in functie de caracteristicile masinii asigurate, dar si in functie de profilul de risc al celui care o conduce, de localitatea unde circula autovehiculul.

Asigurarile obligatorii RCA afecteaza in mod direct tertul pagubit. Acesta este si motivul pentru care proprietarii de vehicule aleg asigurari ieftine.

In noiembrie 2011, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a discutat si analizat propunerile de modificare a reglementarilor privind RCA impreuna cu asociatiile profesionale ale pietei de asigurari - UNSAR (uniunea asiguratorilor) si UNSICAR (uniunea brokerilor in asigurari).

Noile modificari ale Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor cu privire la RCA au in vedere in primul rand protectia persoanei pagubite.

Asiguratorii care nu indeplinesc normele conform politelor RCA vor trebui sa plateasca pentru fiecare zi de intarziere penalizari de 0,2% din valoarea despagubirii. Penalitatile se aplica asiguratorilor care amana despagubirile, dar si celor care au obiceiul sa incerce sa obtina reduceri de la plata daunelor sau celor care apeleaza la proceduri greoaie cu scopul de a trage de timp.

Asiguratorul RCA este obligat la plata despagubirii daca, in termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii daunei, nu a notificat pagubitului respingerea pretentiilor de despagubire, precum si motivele respingerii.

Termenul in care asiguratorul are obligatia de a comunica asiguratului/pagubitului intentia de a desfasura investigatii a fost redus de la 10 zile la 5 zile lucratoare.

In cazul daunelor pentru care valoarea reparatiilor este posibil sa depaseasca valoarea vehiculului avariat, asiguratorul are obligatia de a comunica pagubitului, in termen de 10 zile de la data avizarii daunei, valoarea maxima a despagubirii ce poate fi acordata.

O alta modificare importanta adusa legislatiei RCA este ca pentru politele emise incepand cu data de 1 ianuarie 2012, sistemul bonus-malus sa se aplice si asiguratilor persoane juridice.

Potrivit noilor reglementari, autorizarea pentru vanzarea politei RCA a devenit permanenta, companiile de asigurari nemaifiind obligate sa depuna la sfarsitul fiecarui an documentatia necesara avizarii. Asiguratorilor RCA le ramane obligatia sa respecte permanent conditiile prevazute pentru autorizare.

CSA a mai anuntat ca incepand cu anul 2012 se vor atinge limitele de despagubire impuse la nivel european, astfel:

-pentru pagubele materiale produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la nivelul de 1.000.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei;

-pentru vatamari corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei.

In situatia in care baza de date CEDAM nu poate fi interogata din motive tehnice sau datele oferite sunt in neconcordanta cu documentele prezentate de asigurat, asiguratorul trebuie sa tina cont de documentele puse la dispozitie de asigurat, in vederea stabilirii clasei de bonus sau malus.